Laura Cozma

Brooke Shaden Photography        Scumpete, vino!...        Am simțit mereu cum mă urmăreai, deși ceața îți făcuse zid.        Dar, stai! Nu am învățat să pășesc înapoi. Fiecare parte din mine, îi aparține hadesului. De ce nu ai deschis porțile când stăteam în fața lor?        Privește! Buzele-mi roșii absorb sângele, trupul-mi alb e înfometat de viață. Ochii-mi reci sunt o iluzie. Maschează... Sunt un mort-viu.          Spune-mi, Ares! Acum, vii pe un drum descompus?

Foto de pe  Brooke Shaden Photography          Iubitule, cuvinte febrile se desprind de mine...       Știai că sentimentul cast, dinăuntrul meu, se îndrepta spre nemurire? În fiecare zi, urca o treaptă, țindându-te de mână. I-ai dat drumul. El a continuat să urce precum luna se-ncăpățânează să apară-n furtună. Până astăzi. Astăzi, stă pe treapta de ieri. Crezi că va începe să coboare?       Mi-am înhumat mâhnirea. Am vrut să visez. Am visat. Dragostea? Da!... Coșmarul din care nu vreau să mă trezesc. Dar m-am detașat de noi. Prin supliciu, am cunoscut frumosul care există în urât.       Mi-am regăsit umbra uitată la porțile trecutului.

Foto din arhiva personală                Am adunat lacrimile ploii în tulpină. Din mucegai, s-a născut o nouă viață.        Inima-mi e plină cu spini. Crezi că te vor înțepa? În seva lor, stă drogul. Descoperă-l sau fugi!      Ca să ajungi la eternitate, învăluiește-te în moarte. Ca să pătrunzi în bine, transpune-te în rău.       Pierzania e adusă de voința ta.       Ți-e frig?

     Semilună. Praful pasiunii cheamă târfa care te învie.      Ar fi fost ziua...trupu-mi, precum o petală, îl mângâie pe al tău. Pulsul accelerat îmi modelează sânii, până când buzele-și vorbesc între ele. Pendulăm în păcat.       Pășesc obligată în dimineață...      Cearceafuri neatinse. Am mai tras un fum din durere.

Foto de pe  Brooke Shaden Photography     Povestea începe cu „a fost odată”...     Prezența ta în cel mai bizar timp.     Am încercat să-ți lepăd armura și să-ți bandajez rănile, dar m-am distrus. Am izbutit târziu. Sunt în negru, nu pot merge mai departe.     Poveștile se termină, dar iubirea mea nu cunoaște sfârșit. Voi rămâne aici, așteptându-te.     Vreau să te învelesc cu dragostea mea...

Foto de pe  Brooke Shaden Photography       În căutarea luminii, mă înec în întunericul nopții precum o piatră în oceanul durerii.       Inima mea își pierde respirația. Sângerează.       Hades, durerea Demetrei s-a scurs peste iubirea noastră. Lacrimile ei m-au readus în Lumea muritorilor. Nu e ciudat că în moarte eram vie, pe când, în viață sunt moartă?         Timpul se desprinde de mine.         Nu pot să-mi revin fără tine.