Laura Cozma

        Suntem oameni. Fiecare dintre noi avem o inimă, fiecare inimă are o bătaie mai puternică. Tu ești alarma ceasului din interior.    Aștept să-ți pictez, cu pensula sărutului meu, trupul. Tu mă aștepți, cuprins de vise, iar rațiunea nu-și mai are loc în gândul tău.    Ochii tăi mă urmăresc cu lumina soarelui de dimineață. Mă strângi de mână ușor și îmi adăpi buzele cu un sărut. Dorința ne îmbată în continuare. Dansăm vals pe ritmul alambicat al foșnetului pădurii. Trupurile noastre se apropie într-un dans al unirii, iar rugul se transformă în alb.     Cântecul îngheață. Lumina stelelor prinde lacrimile care cad în marea vinovăției. Ne despărțim.    Chiar dacă doare, te aștept. Mi-am încărcat armele răbdării până la următoarea furtună a inimii tale când o să te întorci.